NOUTĂȚI

Minunea de a exista...

De fiecare data, în momentul în care suntem supăraţi, ne gândim la răzbunare asupra celui care ne-a făcut rău sau ne gândim la “de ce mie???”.

Înainte de a ne întreba aceste lucruri, nu ar fi bine să ne gândim la...

POVESTEA UNEI PALME

 

Povestea unei Palme este o carte care am scris-o fiind inspirat de persoanele care ma înconjoară.
Pentru aceştia si pentru cei care vor ajunge să o citească, am scris în încercarea de a-i face să  realizeze că violenţa nu duce la absolut nimic bun în aceasta lume în care trăim.
Fiecare scenariu este inspirat mai mult sau mai puţin din viaţa de zi cu zi şi extras din viaţa unor personaje mai mult sau mai puţin cunoscute mie.
Cu ajutorul personajelor din carte, am încercat să scot în evidentă că nici persoanele cărora nu le lipseşte nimic nu se sfiază a adopta un astfel de comportament violent.
Nu lipsa materială sau sentimentală ne face sa fim violenţi.
Noi înşine prin modul nostru de a fi suntem fiinţe violente, iar a fi violent nu înseamnă doar a lovii pe cineva.
Am ajuns să supravieţuim pe aceasta planeta cu ajutorul acestui comportament, dar acum trăind în secolul XXI-lea.

 

Pentru a intra în posesia unui exemplar “dotat” cu autograf, va stau la dispoziţie.
Preţul unui exemplar este de 39 Ron la care se adaugă taxele de transport, în cazul în care este nevoie de asta.

Va doresc o lectură placută şi aştept părerile voastre.

Cu stima

Marius-Andrei Herţa

Thomas Alva Edison (1847 - 1931)

 

Non-violența conduce la cea mai înaltă moralitate, care reprezintă ținta evoluției. Până nu ne oprim din rănirea tuturor ființelor vii, suntem încă sălbatici.

 

Urmareste-ma pe

  • Facebook Classic
  • Instagram App Icon
  • Twitter Classic
  • c-youtube